Planeta Marte se află în aceste zile la cea mai mică depărtare de Pământ, într-o poziţie favorabilă pentru observare, a informat, luni, dr. Adrian Şonka, astronom la Observatorul „Amiral Vasile Urseanu”.

„Urmează zile bune pentru Marte. Se află la cea mai mică depărtare de Pământ şi într-o poziţie geometrică favorabilă pentru vederea şi observarea de la noi.

Mai mult, în seara de 13 ianuarie, Luna se va afla pe cer chiar lângă planeta roşie. Încearcă să le găseşti pe cer în seara de 13″, a scris Adrian Şonka, pe Facebook.

Potrivit informaţiilor postate pe site-ul Observatorului Astronomic, condiţiile bune de observare a planetei Marte vor dura aproximativ două luni.

„Marte se vede înspre est, după ora 18. Se ridică pe cer pe parcursul nopţii şi se vede din ce în ce mai uşor, ca o stea portocalie strălucitoare. La ora 1,30 se află sus pe cer, înspre sud. Deasupra planetei se află stelele Castor şi Pollux din constelaţia Gemini. Pe 12 ianuarie, Marte se afla distanţa minimă faţă de Pământ (96 milioane km), în condiţii excelente de observare, care vor dura aproximativ două luni. Marte se poate vedea seara de la observatorul nostru”, a explicat sursa citată, potrivit Agerpres.

Pot fi observate pe cer patru planete

În această săptămână astronomică, pot fi observate pe cer patru planete. Seara se vede planeta Venus, care apune la ora 20,55, iar Saturn, Jupiter şi Marte se află deja pe cer când se face noapte, au precizat reprezentanţii Observatorului Astronomic.

„Venus se vede seara, începând cu ora 17,00, înspre sud-vest, direcţia în care a apus Soarele. Planeta se vede ca o stea foarte strălucitoare pe fundalul cerului, destul de aproape de orizont. Se poate vedea până pe la ora 20,55, când apune. Se află în constelaţia Aquarius. Venus apune din ce în ce mai târziu şi va mai rămâne vizibilă seara încă trei luni. Imediat cum se face seară (în jurul orei 17,00) se vede şi Saturn, care la acea oră se află înspre sud-vest, nu departe de Venus. Nu este foarte strălucitor şi nu se vede foarte sus pe cer, dar nu pâlpâie şi asta o deosebeşte de o stea. Planeta rămâne pe cer până la ora 21,30. Cele două planete se apropie aparent una de alta şi se vor întâlni pe cer între 15 şi 20 ianuarie”, a mai indicat sursa citată.

Jupiter se vede de când se întunecă, înspre est, ca o stea foarte strălucitoare. Planeta se vede toată noaptea pentru că se află fix în partea opusă Soarelui şi se află pe cer când nu se vede Soarele. La ora 22,00, se poate vedea foarte sus pe cer, în sud, au completat reprezentanţii Observatorului Astronomic.

sursa

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!