Elevii vor studia în format online doar în cazul celui mai rău scenariu, a declarat șefa statului Maia Sandu în cadrul întrevederii cu membri ai Biroului Executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM).
Maria Galiț, primara de Sărata Veche, Fălești, vicepreședintă a CALM, a vorbit despre necesitatea funcționării școlilor în regim obișnuit, inclusiv în perioada rece a anului, astfel încât să le fie asigurat elevilor dreptul la un proces de studii adecvat, nu unul în format online.
Maia Sandu a dat asigurări că se încearcă identificarea soluțiilor pentru a face față crizei energetice fără precedent. De asemenea, Maia Sandu a specificat că elevii vor studia în format online doar în cazul celui mai rău scenariu.
Potrivit primarilor, o soluție în acest sens ar fi revizuirea calendarului vacanțelor elevilor, astfel încât copiii să nu stea acasă și iarna și vara. „Ar putea să învețe o lună-două în perioada de vară, iar iarna să aibă o vacanță mai lungă”, a constatat Constantin Cojocaru.