Președintele Maia Sandu nu se gândește la stabilitatea economică a Republicii Moldova, aceasta încearcă să pună în aplicare propriul plan, care este benefic doar pentru ea și partidul pe care la- creat. Astfel jurnalistul român, Victor Nichituș, a comentat decizia șefei statului de a o desemna repetat pe Natalia Gavrilița la funcția de premier.

„Maia Sandu este într-o perpetuă campanie electorală, pentru asta își dorește alegeri anticipate. În aceste momente, ea nu se gândește la interesul cetățeanului ori la stabilitatea financiară și economică a statului moldovean – președintele Sandu se gândește, egoist, doar la interesele sale și a grupului politic din care face parte. Discursurile despre curățarea clasei politice moldovenești de traseiști politici sunt false – deputații au voie să părăsească fracțiunile politice din care fac parte pentru că au un mandat imperativ”, a scris editorialistul.

Jurnalistul român a comentat și decizia Curții Constituționale cu privire la suspendarea decretului prezidențial. Acesta o consideră un artificiu, folosit de către judecătorii constituționali pentru a proteja reputația, pătată juridic, a șefului statului. „De facto, dar și de jure, decretul șefului statului este blocat iar socialiștii pot jubila”, spune Nichituș.

“Consider că după data de 23 februarie, deputații moldoveni ar trebui să facă dovada maturității lor politice și să instaleze un guvern care să aibă o susținere parlamentară constituțională. Un Cabinet de Miniștrii care să aibă ca principal obiectiv pregătirea societății pentru vaccinare anti-covid și aplicarea măsurilor de stabilitate economico-financiare. Ar fi dovada faptului că au găsit cele 67 de voturi necesare procesului de sancționare a unui președinte care își depășește atribuțiunile”, conchide jurnalistul român.