Astăzi, șoferii care procură carburanți, îi achită statului câte 11,56 lei pentru fiecare litru, ceea ce înseamnă cu 2,52 lei mai mult, decât acum jumătate de an. Despre aceasta expertul economic, Veaceslav Ioniță, a scris pe pagina sa de Facebook, precizând că “fiecare al treilea leu plătit pentru benzină merge la statul nostru iubit”.

Economistul a precizat că aici se includ accizele, TVA, alte impozite și taxe locale.

“Însă cel mai trist este că din această sumă doar 4,3 lei/litru ar urma conform legii să fie virați în fondul rutier pentru întreținerea și reparația drumurilor. Însă și această sumă modesta nu ajunge în fondul rutier, dar este utilizată în alte scopuri. În ultimii 8 ani fondul rutier a fost deposedat de circa 10 miliarde lei, bani care conform legii urmau sa ajungă la drumuri, dar au fost păpați de noi cu succes”, a mai scris Ioniță.