Dosarul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău a fost trimis în judecată. Despre asta a anunțat șefa Procuraturii Anticorupție, Veroncia Dragalin, în cadrul unui briefing de presă. Potrivit acesteia, în cadrul urmăririi penale s-a stabilit că prin concesionarea Aeroportului, statul a fost prejudiciat cu 392 de milioane de lei. 

Opt persoane publice, care în perioada concesionării dețineau funcții înalte de stat, au fost puse sub învinuire pentru abuz de serviciu, săvârșit în interesul unui grup criminal organizat. Este vorba de: 

Iurie Leancă, fost prim-ministru

Valeriu Lazăr, fost ministru al Economiei

Tudor Copaci, fost director al Agenției Proprietăți Publice

Angela Susanu, fost director adjunct al Agenției Proprietăți Publice

Maria Șendilă, fosta șefă adjunct al Direcției Administrare Proprietăți Publice a APP

Tudor Jardan, fost director general al Aeroportului Internațional Chișinău.

Potrivit șefei Procuraturii Anticorupție, la 28 iunie 2012 a fost creat un grup care s-a ocupat de studiul de fezabilitate, în vederea concesionării Aeroportului. Din acest grup făceau parte angajații APP, în frunte cu directorul de atunci, Tudor Copaci, aflat în subordinea ministrului Economiei Valeriu Lazăr. Procurorii au stabilit că această comisie nu s-a întrunit în nicio ședință și că procesele verbale întocmite au fost falsificate. Acel studiu de fezabilitate, cu mai multe încălcări a fost gata în 3 februarie 2013. Mai exact, au fost minimizate veniturile Aeroportului pentru 2008-2012. 

Implicarea lui Iurie Leancă s-a făcut odată ce a devenit prim-ministru, în 31 mai 2013. 

Iar două săptămâni mai târziu, prin ordinul semnat de ministrul de atunci, Valeriu Lazăr, a fost inițiată procedura de concurs pentru selectarea concesionarului Aeroportului Internațional Chișinău. Membrii comisiei au fost aceiași oameni care au făcut și studiul de fezabilitate, menționează Procuratura Anticorupție. Concursul a fost în mod închis, în mod concertat și astfel a fost selectată compania Avia Invest, controlată de Ilan Șor. Comisia de concesionare a pretins că a trimis oferte către companii internaționale, care, potrivit procurorilor, nici n-au ajuns la destinatari, fiind doar o mimare. 

Astfel, la 30 august 2013, Angela Susanu, șef în cadrul APP, a semnat contractul de concesionare cu Avia Invest, afiliat lui Ilan Șor, care nici măcar nu a participat la concurs.  

Ulterior, Iurie Leancă și Valeriu Lazăr au lucrat la hotărârile de guvern, din toamna lui 2013, privind decizia concesionării. S-a întâmplat, deși, Curtea Constituțională a încercat atunci să oprească procesul de concesionare. 

Așa s-a ajuns la un prejudiu de 392 de milioane de lei. Probele acumulate de procurori arată că Iurie Leancă a acceptat de la Ilan Șor peste 40.000 de dolari. Suma transferată în două tranșe a fost folosită de Leancă pentru studiile fiului său în Marea Britanie. Pe lângă asta, Iurie Leanca a zburat de mai multe ori cu avioane private, cu Ilan Șor și a acceptat să folosească mașini de lux ale fugarului Șor. 

Totodată, Petru Jardan, fiind director general interimar al Aeroportului, la 24 decembrie 2013, a fost înregistrat ca și administrator al Avia Invest SRL. Dat fiind faptul că nu demisionase din funcția deținută la Aeroport, a activat în conflict de interese pe două poziții. 

După ce planul a fost realizat, adică procesul de concesionare a fost finalizat, cei implicați în schemă au fost promovați în funcții. Tudor Copaci a devenit viceministru al Economiei, Angela Susanu a fost numită director interimar la APP, Alexandru Ciutac – director general interimar al Aeroportului Internațional Chișinău. 

Pentru a acoperi prejudiciul de aproape 400 milioane de lei, Procuratura Anticorupție și ARBI au aplicat sechestru pe 189 milioane de lei.

Dacă vor fi găsiți vinovați, cei opt riscă închisoare de până la 8 ani și privarea de dreptul de a ocupa funcții pe un termen de 10-15 ani. 

sursa