Domnica Manole nu mai deține funcția de președinte al Curții Constituționale. Mandatul acesteia a expirat la data de 23 aprilie 2023.

Astfel, în ședința plenară a Curții Constituționale, convocată pe data de 25 aprilie 2023, în calitate de președinte al Curții Constituționale din Moldova a fost ales judecătorul Nicolae Roșca.

Potrivit Constituției, judecătorii Curții Constituționale aleg, prin vot secret, președintele acesteia.

Președintele ales al Curții Constituționale, Nicolae Roșca, a fost numit în funcția de judecător al Curții Constituționale prin Hotărârea Guvernului nr. 404/2019, intrând în exercițiul funcției la 16 august 2019, după depunerea jurământului.

Nicolae Roșca și-a desfășurat activitatea profesională la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, deținând consecutiv funcțiile didactice de lector, lector superior, conferențiar universitar, de asemenea, a deținut calitatea de șef de catedră / șef al Departamentului Drept Privat.

Deține titlul de doctor în drept și gradul științifico-didactic de conferențiar universitar.

De asemenea, a fost membru al Uniunii avocaților din Republica Moldova, președinte al Colegiului disciplinar al judecătorilor, membru al Consiliului Științific Consultativ de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a îndeplinit alte funcții relevante.

Domnul Nicolae Roșca este autor și coautor a peste 75 de publicații didactice și științifice, inclusiv manuale, monografii, comentarii la legi.

Reamintim că pe data de 23 aprilie 2023 a expirat termenul de 3 ani pentru care Domnica Manole a fost aleasă în calitate de Președinte al Curții Constituționale.

sursa