Administrațiile locale din unele raioane, conduse de oponenții guvernării, au blocat intenționat procesul de achitare a compensațiilor pentru pierderile la cerealele din prima grupă. Din această cauză un grup de agricultori nu și-au putut ridica banii. Despre aceasta a anunțat Igor Dodon, în cadrul emisiunii de vineri.
Dodon a dat asigurări că Guvernul va acorda compensațiile pentru toți agricultorii care au depus cereri, iar pentru acesta mai sunt necesare în jur de 35-40 de milioane de lei.
”Mai sunt câteva zeci de cazuri, în sumă de 35-40 de milioane de lei, care nu au fost prezentate în termen pentru a fi incluse în lista despăgubirilor și nu au fost transmise din motive obiective: primarul trebuia să pună o ștampilă, conducerea raionului trebuia să facă evaluarea și nu s-a reușit sau primarul era bolnav”, a declarat Dodon.
În alte cazuri, însă, primăriile și consiliile raionale au tergiversat intenționat procesul de examinare a cererilor pentru a provoca agricultorii la un nou protest.
”În unele raioane, din considerente politice au blocat acest proces pentru ca să stârnească nemulțumirea agricultorilor. Toate aceste dosare sunt la Ministerul Agriculturii și sunt ferm convins că se va găsi o soluție ca să vă ajutăm”, a declarat Dodon.
Subiectul a fost discutat la Guvernul, care a anunțat deja că va majora suma de 300 de milioane de lei alocată suplimentar la Fondul de subvenționare în agricultură pentru a compensa pierderile suportate de producători la culturile cerealiere din prima grupă.
Amintim, Guvernul a stabilit că pentru un ha de grâu de toamnă producătorul agricol primește despăgubiri în sumă de 1500 de lei, orz de toamnă – 1530 de lei, rapița – 2100 de lei, terenurile reînsămânțate – 1620 de lei, plantații pomicole – 3800 de lei, legume – 2 000 de lei, viță de vie – 3 000 de lei.