Partidul Acțiune și Solidaritate a sugerat Partidului Democrat că e gata de discuții pentru a crea împreună o coaliție de guvernare. „Suntem gata de o alianță și cu dracu, doar să scăpăm de Dodon”, a declarat deputatul PAS, Mihai Popșoi la emisiunea Ora Expertizei de la JurnalTV, scrie Unimedia.info.
Vicepreședintele Platformei DA, Ion Terguță susține că de modul în care se vor rezolva problemele din cadrul Partidului Democrat va depinde evoluția lucrurilor pe viitor. Potrivit lui, sau se va continua actuala coaliție PSRM/PD, se va reformata și se va crea o altă alianță sau se va ajunge la alegeri anticipate.
„Tocmai de asta noi le-am sugerat democraților să discutăm. Nu depinde de Igor Dodon, ci de Partidul Democrat și deciziile luate de ei”, a declarat Mihai Popșoi, deputat PAS.
Parlamentarul a adăugat totodată că regretă votul „unor deputați democrați” în favoarea creditului rusesc și că aceștia nu au dorit să le asculte sugestiile. „Era gata să vină și doamna Maia Sandu să discute cu ei”, a spus Popșoi.
„Observăm că Popșoi cochetează cu PD. A spus astăzi de câteva ori că dacă PD se respectă, dacă sunt responsabili… Vara trecută ați votat o Hotărâre de Parlament în care ați spus să fie scoși în afara legii, pentru că sunt ilegali, bandiți și criminali, iată de la declarațiile acelea și până la „responsabili” încă e mult. Ei nu sunt moi și pufoși”, a comentat Valeriu Munteanu, liderul Uniunii Salvați Basarabia.
„Noi ne-am asumat decizia de a face alianță cu Partidul Socialiștilor pentru a scăpa de Plahotniuc, că era răul cel mai mare. Acum suntem gata de o alianță și cu dracu de-a scăpa de Dodon, pentru că el este răul cel mai mare. Adică cu oricine!”, a spus Popșoi.
„Numai nici chiar cu Șor?”, a întrebat Munteanu.
„Evident, sunt niște limite. Dar cu doamna Monica Babuc, cu care stau alături în prezidium, eu pot să discut”, a precizat deputatul PAS.
„PD trebuie să se curețe, să demonstreze că s-au schimbat, dar ei din rău în mai rău, au demis Guvernul Sandu, au făcut coaliție cu PSRM, nu au devenit ei deloc mai buni. Sau vreți coaliție cu Nichiforciuc si Andronache pe care îi blamați?”, a adăugat Munteanu.
„Ca să faci o alianță cu PD, trebuie să-i aduci în alianță si pe cei de la Pro-Moldova, iar ei îi au în ataș și pe Șor!”, a precizat vicepreședintele Platformei DA, Ion Terguță.
„Anulați dar propria declarație din Parlament, în așa situație. Noi nu putem ieși din paradigma asta că să scăpăm de răul cel mai mare. ACUM și PAS când a venit a spus că vrea să facă altfel de politică. Acum noi vedem că sunt gata și cu aceste partide, pe care s-a votat acea declarație în Parlament, cu aceste două partide care nu sunt altceva decât niște gemeni. Ei nu s-au curățat, nici unii, nici alții și voi iar veți ajunge că ei vor fi jucătorii principali”, a comentat și Stela Jantuan, fostă deputată PD.
Partidul Democrat a pierdut câțiva deputați, în luna februarie, care au creat grupul Pro-Moldova, condus de Andrian Candu. Liderii democrați au lăsat să se înțeleagă faptul că ar pleca „oamenii lui Plahotniuc”, iar formațiunea se reformează. PD a creat coaliție de guvernare cu PSRM, însă o nouă plecare din fracțiune, a deputatei Ruxanda Glavan, a stârnit un nou val de discuții privind situația pe intern și ce decizii urmează să fie adoptate. După o ședință de câteva ore, care a avut loc la 4 mai în Parlament, PD a anunțat că decizia adoptată constă în continuarea guvernării, în cadrul alianței cu socialiștii, pentru evitarea alegerilor parlamentare aniticipate, care ar „fi un dezastru pentru țara noastră” în această situație pandemică.