Veteranii de război vor primi indemnizații majorate, începând cu 01 ianuarie 2021. Comisia parlamentară protecție socială, sănătate și familie a avizat pozitiv proiectul de lege prezentat de Guvern.
Documentul prevede majorarea cu 200 de lei a alocației pentru veteranii care au participat la lupta pentru apărarea integrității teritoriale și a independenței Republicii Moldova și veteranii din Afganistan. Începând cu anul viitor, mărimea alocației va fi de 500 de lei.
De asemenea, urmează a fi majorată indemnizația pentru persoanele cu dizabilități de pe urma războiului și a avariei de la CAE Cernobîl cu 100 lei. Alocația pentru aceste persoane va crește până la 800 de lei, cu dizabilități accentuate – până la 650 de lei și cu dizabilități medii – până la 575 de lei.
Din 01 ianuarie, cu 100 de lei urmează să se majoreze alocația pentru persoanele decorate cu ordine şi medalii pentru muncă asiduă şi serviciu militar impecabil în spatele frontului în anii celui de-al Doilea Război Mondial. Mărimea indemnizației va fi de 275 de lei.