Guvernul a dat undă verde modificării Codului Penal și celui Contravențional. Așadar, se vor pedepsi mai multe încălcări, inclusiv vor fi reglementate încălcările datelor personale și cele ale dreptului de autor.
De asemenea, urmează a fi pedepsit și falsul de identitate, inclusiv pe rețelele de socializare, transmite subiectulzilei.md cu referire la realitatea.md.
Asemenea acțiuni vor fi pedepsite cu amendă de până la 2.000 de unități convenționale (100.000 lei) sau cu un an de închisoare, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de până la 5 ani. Dacă fapta are consecințe juridice, amenda crește la 10.000 de unități contravenționale, iar privarea de libertate poate ajunge la 3 ani.
Scoaterea ilegală a minorilor din țară se va pedepsi cu până la 3 ani de pușcărie. Legislația va conține și noi prevederi privind încălcarea securității mediului, care se va sancționa cu amendă de până la 950 de unități convenționale sau trei ani de pușcărie. Pentru folosirea ilegală a subsolului se vor aplica amenzi de până la 1.500 de unități convenționale sau pedepse cu trei ani de pușcărie. Se mai prevăd pedepse pentru poluarea aerului și apei, dar și tăinuirea informațiilor despre acest fapt.
Se înăspresc pedepsele pentru comunicare falsă despre pericolul terorist. Așadar, persoanele vinovate vor plăti amenzi de până la 2000 de unități convenționale sau vor petrece 5 ani în pușcărie. Actualmente, amenda maximă este de 850 de unități convenționale, iar termenul maxim de privare de libertate – 3 ani.
În contextul dezbaterii subiectului, premierul Recean a cerut ministrei Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, să țină cont de reglementarea fraudelor electorale. El i-a sugerat ca la următoarele modificări ale legislației să înăsprească pedepsele.