Gheorghe Brașovschi, deputat din grupul Candu, a mințit statul Republicii Moldova. În perioada când a primit ajutor de șomaj, Brașovschi a reușit să își cumpere un apartament de lux. Aceste constatări sunt făcute de socialistul Alexandr Nesterovschi, după ce a examinat declarațiile de avere și venit ale lui Brașovschi pe parcursul ultimilor ani.

Deputatul PSRM susține că în declarațiile de avere ale colegului lui Adrian Candu sunt mai multe omisiuni și neconcordanțe, fapt pentru care a sesizat Autoritatea Națională de Investigații.

”Să-ți cumperi apartament de sute de mii în anul în care ceri de la stat ajutor de șomaj, e un lucru firesc pentru deputatul grupului oligarhic Pro Moldova, Gheorghe Brașovschi. Această ciudățenie este în declarația de avere a parlamentarului, care este subiect al obligativității declarării averilor și intereselor din 2003. Studiind declarațiile de avere ale lui Gheorghe Brașovschi din anii precedenți, am depistat mai multe omisiuni, neconcordanțe, dar și venituri, ale căror explicații sunt neclare”, scrie Nesterovschi pe pagina sa de socializare.

Primul lucru pe care l-a depistat socialistul, este că lipsesc mai multe declarații cu privire la avere și interese personale pe care trebuia să le depună Brașovschi. În opinia lui Nesterovschi, acestea sunt semne de încălcare a regimului juridic privind declararea averii și a conflictelor de interese personale.

”Pentru anul trecut, Brașovschi a indicat un venit obținut în cadrul Primăriei Sîngerei în mărime de 50,434.62 de lei pentru doar câteva luni muncite la începutul lui 2019. Suma indicată depășește esențial valoarea unui salariu tarifar prevăzut pentru funcția de primar și este disproporționată în raport cu datele reflectate în documentele anterioare privind veniturile în calitate de primar. 

De asemenea, am mai stabilit că Gheorghe Brașovschi a omis să declare conflictul de interese în raport cu o persoană juridică, în cadrul căreia soția sa deține calitatea de asociat unic și administrator. În Declarația anuală depusă pentru anul 2017, el anunță faptul că soția sa deține 100% cotă-parte în cadrul SRL „KONSTNORDAGRO”, care a fost constituită în 2013. Astfel, Gheorghe Brașovschi a omis indicarea acestei informații în declarațiile din perioada 2013-2016. Gheorghe Braşovschi nu a indicat veniturile obținute în legătură cu activitatea acestei companii”, constată Nesterovschi.

Totodată,  în 2015, familia Brașovschi deși a obținut venituri în valoare totală de 187,068 mii de lei, aceasta a achiziționat un apartament cu valoarea cadastrală de 400,000 de mii de lei.

”După cum știm, prețul de piața a unui apartament cu o astfel de valoare cadastrală poate fi de câteva ori mai mare, ceea ce depășește considerabil venitul oficial declarat de familia Brașovschi. De evidențiat și că, în anul când își permit să cumpere un apartament de acesta, Gheorghe Brașovschi a beneficiat de ajutorul de șomaj, aproape 25 de mii de lei”, constată deputatul PSRM.

De asemenea, potrivit analizei făcută de Nesterovschi, din unele declarații apar sau dispar misterios bunuri mobile și imobile. Astfel, în Declarația pentru 2012, este indicată o motocicletă dobândită în anul 2008, care nu se reflectă în Declarațiile depuse anterior. O altă omisiune se referă la autoturismul Volvo, care este în posesie din 2012, dar aparte doar în declarația de avere pentru anul 2013. În declarația pentru 2016, au dispărut deja toate bunurile mobile și imobile, fără a fi indicate veniturile obținute în urma înstrăinării acestora.

Deputatul PSRM s-a adresat și Procuraturii Generale să cerceteze aceste încălcări.