Maia Sandu i-a folosit pe agricultori ca un instrument politic atunci când a avut nevoie de ei, în schimb, când a ajuns la Președinție, a uitat cu desăvârșire de promisiunile și angajamentele date în campania electorală. Acestea sunt concluziile celor 100 de zile de mandat ale Maiei Sandu în funcția de președinte al țării, prezentate de fracțiunea deputaților PSRM.
”Vă amintiți câte promisiuni le-a făcut agricultorilor ca să o voteze? Au venit cu tractoarele în fața Guvernului și Parlamentului și au cerut ultimativ, împreună cu Maia Sandu – demisia Guvernului socialiștilor. Au obținut demisia, dar ce a făcut Sandu după aceea? Absolut nimic nu a făcut pentru ei, i-a abandonat din prima zi în care s-a instalat în funcție. Și nici alt Guvern nu a încercat să formeze, la modul real, nu fake”, a declarat deputatul PSRM, Petru Burduja.
Potrivit socialistului, din cauza inacțiunilor șefului statului au apărut piedici la export, prețurile la carburanți s-au scumpit ceea ce i-a bătut drastic la buzunar pe fermieri.
”Au apărut piedici la export și se înregistrează pierderi imense prin creșterea prețurilor la carburanți. Unde sunt bravii lideri, agricultori și tractoriști să ceară dreptate? Au luat apă în gură? Au fost utilizați ca instrumente politice anul trecut, când a fost nevoie de ei, iar acum: rabdă, Grigore, și bea agheazmă”, a spus președintele comisiei economie, buget și finanțe.
Potrivit deputaților PSRM, în aceste 100 de zile, Maia Sandu a demonstrat că este președintele dezamăgirii, al scumpirilor, președintele lockdown, un președinte lipsit de umanitate, lipsit de empatie.