Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BeCS) și-a prezentat, astăzi, programul social-economic. Deputatul PSRM, Vladimir Odnostalco, a enumerat care vor fi prioritățile BeCS pentru domeniul Sănătății, în viitorul Parlament.
„Noi propunem ca salariile lucrătorilor medicali să fie majorate cu 40%, după care salariul personalului medical secundar şi auxiliar va crește proporțional cu majorarea salariului medicilor. În primul rând, va fi majorat salariul angajaților instituțiilor medicale unde acesta nu a crescut în ultimii ani sau rămâne la un nivel scăzut. Trebuie să funcționeze sistemul de facilități pentru tinerii specialiști cu studii medicale și farmaceutice care sunt angajați în zonele rurale”, a declarat Odnostalco.
Totodată, Blocul este împotriva închiderii spitalelor și împotriva micșorării numărului de paturi în instituțiile medicale. Un alt obiectiv al BeCS este crearea unui sistem unic al pacientului, introducerea controalelor de profilaxie și reluarea programului “Un doctor pentru tine”. Programul prezentat de Odnostalco prevede și majorarea numărului de medicamente compensate.