Blocul Comuniștilor și Socialiștilor va cere ca Proiectul de lege cu privire la libertatea de exprimare, elaborat de PAS, să fie supus consultărilor cu reprezentanții societății civile, cu experți media, jurnaliști și juriști. Totodată, opoziția parlamentară va insista ca documentul să fie expediat pentru expertizare la Comisia de la Veneția.
Despre aceasta deputatul socialist, vicepreședintele Comisiei parlamentare pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Adela Răileanu, a anunțat pe pagina sa de Facebook. Parlamentarul a calificat acest document drept o „cenzură totală”, scopul căreia este de a „pedepsi simplii cetățeni, care exprimă un punct de vedere ce nu-i convine guvernării”. „În această dimineață, ne-am trezit cu un proiect de lege scandalos, pe care PAS încearcă să-l aprobe în fugă, fără consultări publice, fără expertizarea Comisiei de la Veneția și chiar fără ca toți deputații să-i poată analiza bine conținutul periculos”, spune Adela Răileanu. Deputatul susține că documentul elaborat de PAS abundă în formulări ambigue, care deschid calea pentru abuzuri din partea regimului de la guvernare, cu utilizarea serviciilor secrete. „Sub pretextul securizării spațiului informațional, Serviciului de Informații și Securitate i se oferă dreptul de a bloca imediat orice informație, inclusiv instituție media, pe o califică “dezinformare”, care ar “amenința securitatea informațională”. Nu se va mai aștepta o decizie a instanței de judecată, ci SIS va stabili, în mod arbitrar, ce e “dezinformare” și va bloca pur și simplu sursa, iar autorii informației vor fi trași la răspundere. Ce e asta, dacă nu instituirea unei cenzuri, a unei dictaturi? Prin această lege a cenzurii totale va deveni posibilă pedepsirea nu doar a instituțiilor media, ci a oricărui cetățean care exprimă un punct de vedere ce nu-i convine guvernării, pe orice rețea de socializare. Pentru asta au inclus sintagma, extrem de generală, de “spațiu informațional public”, ce presupune orice rețea de socializare, inclusiv Facebook, Instagram, Viber, Telegram etc”, a explicat Adela Răileanu. Parlamentarul a menționat și faptul că noțiunea de “informație falsă”, descrisă în legea PAS, este una ambiguă ,,iar în baza acestei formulări pot fi calificate drept “informații false” orice gen de informații sau opinii ce nu convin regimului de la guvernare”. „Culmea tuturor acestor acțiuni dictatoriale e că cetățenii vor putea fi pedepsiți chiar penal pentru opiniile exprimate “în spațiul public”. Mai mult, prin acest proiect se dorește lichidarea mai multor posturi de televiziune, iar acest lucru mai că nu este scris în mod deschis. Încotro mergem, doamnelor și domnilor? Vreți să instituiți un regim dictatorial? Vreți să înlocuiți statul capturat cu statul dictatorial?”, a mai scris deputatul PSRM.