WatchDog este un exemplu elocvent, cum pe bani străini se face propagandă în Republica Moldova. Într-o singură lună, acest ONG, doar pe Facebook a cheltui 6500 de euro pentru a-l denigra pe Igor Dodon și PSRM, și pentru a promova PAS și pe șefa statului Maia Sandu.

Astfel, în plină campanie electorală, WatchDog, care este finanțat de SUA și UE, a publicat pe pagina sa de Facebook mai multe materiale video, în care este criticat liderul PSRM, Igor Dodon și Federația Rusă. Tot aici, găsim reportaje care vin să o îndreptățească pe șefa statului Maia Sandu. Aceste filmulețe sunt puse la sponsorizare, astfel ca să ajungă la cât mai mulți utilizatori Facebook.

De exemplu, în data de 28 iunie, WatchDog a sponsorizat de 3 ori pe Facebook un material prin care încearcă să-i convingă pe cetățeni că Igor Dodon divizează Diaspora. Pentru fiecare sponsorizare ONG-ul plătit de SUA și UE a cheltuit 300 de euro, adică peste 6000 de lei.

Același fenomen a avut loc și în ajunul alegerilor prezidențiale.

Amintim că ieri, în cadrul unei emisiuni, primarul de Bălți Renato Usatîi, a declarat că WatchDog este sponsorizat pentru a favoriza PAS-ul.