Liderii PAS şi PPDA trebuie să își asume înfrângerea la alegerile parlamentare noi din circumscripția Hânceşti şi să nu caute țapi ispășitori. În opinia expertului în drept Ștefan Gligor, unu din motivele eșecului usturător este dezbinarea din cadrul blocului ACUM.

„Dacă pierd, cel puțin să-şi asume. Sper că în curând nu vom vedea un al doilea val de explicații lașe despre “cauzele adevărate” ale pierderii alegerilor şi că “asta nu noi”, asta altcineva a făcut nu știu ce. Nu, asta doar voi. Pentru un mandat amărât v-aţi spart capurile şi dezamăgit oamenii. Să vă văd ce veți face la prezidențiale”.Anterior, jurnalistul Alexandru Cozer a scris, într-un articol publicat de portalul cotidianul.md, că liderii PAS şi PPDA au pierdut lamentabil alegerile în circumscripția Hânceşti, din  cauza orgoliilor şi poziționării înaintea alegerilor prezidențiale.„Sandu a mers până la final pe mâna Olesei Stamate pentru a demonstra că este cea mai tare de pe dreapta, Năstase s-a agățat de Cobzac pentru a demonstra că mai contează. Dar au eșuat ambii lamentabil. Au pierdut într-o circumscripție în care altă dată dreapta defila. 66% din voturi a obținut Maia Sandu în 2016 în Hîncești. Aproape 75% din voturi au mers către partidele declarat proeuropene în parlamentarele din 2014. Doar 13% a obținut candidatul socialist la 24 februarie 2019 în această circumscripție”, a scris Alex Cozer, în editorialul citat.