Negociatorii de la Parlamentul European şi statele membre UE au ajuns luni la un acord privind noile limite referitoare la emisiile autovehiculelor, autobuzelor şi altor vehicule, denumite „Euro 7”, şi, pentru prima dată, se introduc limite pentru emisiile de particule cauzate de uzura frânelor şi anvelopelor, transmite DPA.
Începând din 1992, Uniunea Europeană a înăsprit progresiv limitele referitoare la emisiile vehiculelor, pentru a reduce substanţele dăunătoare pentru mediu şi sănătate. Însă, ca urmare a presiunilor exercitate în special de Franţa şi Italia, noile limite sunt mai puţin ambiţioase comparativ cu propunerea formulată de Comisia Europeană în 2022, în ideea de a păstra competitivitatea industriei auto şi cele 14 milioane de locuri de muncă din UE.
De asemenea, industria auto a atras atenţia asupra impactului unor norme prea severe asupra locurilor de muncă, precum şi asupra preţului automobilelor, care sunt din ce în ce mai puţin accesibile pentru clasa mijlocie.
Standardele pentru emisiile vehiculelor nu acoperă doar gazele de eşapament, cum ar fi oxizii de azot (NOx), ci şi alte emisii provenite din trafic, precum particulele ultrafine cauzate de uzura frânelor şi anvelopelor. Astfel, vehiculele electrice şi cele alimentate cu hidrogen sunt supuse normelor Euro 7.
Conform Parlamentului European, normele se aplică maşinilor şi camionetelor la 30 de luni după intrarea lor în vigoare, iar pentru autobuze şi camioane la 48 de luni. Numai în UE, poluarea aerului duce la peste 300.000 de decese premature pe an, conform datelor publicate de Comisia Europeană.
Uniunea Europeană a decis să interzică vânzarea de automobile noi echipate cu motoare pe benzină şi motorină începând din 2035, în beneficiul vehiculelor electrice.