Ploile abundente au paralizat mai multe regiuni din statul Tamil Nadu din sudul Indiei, inundând drumuri şi perturbând serviciile feroviare, în timp ce autorităţile încearcă să salveze persoanele rămase izolate, transmite marţi Reuters, conform Agerpres.

Inundaţiile au avut loc în contextul în care statul Tamil Nadu încă încerca să-şi revină după pagubele produse de trecerea ciclonului Michaung, care a lovit coasta în această lună şi a lăsat în urmă cel puţin 13 morţi.

În Tamil Nadu au fost înregistrate cantităţi de aproape 50 de milimetri de precipitaţii, de duminică până luni, comparativ cu 2,5 milimetri, valoarea normală pentru această perioadă a anului, a indicat departamentul de meteorologie. Pentru marţi sunt prognozate în continuare precipitaţii.

Media locale au relatat că cel puţin cinci persoane şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor şi a accidentelor asociate ploii, care au afectat în special districtele Tuticorin, Tirunelveli, Tenkasi şi Kanyakumari.

Cartiere întregi erau inundate marţi, casele arătând ca nişte insule izolate înconjurate de o apă maro, tulbure, potrivit imaginilor agenţiei indiene de presă ANI, la care Reuters deţine un pachet minoritar.

Echipele de salvare foloseau bărci gonflabile pentru a salva oamenii din locuinţe şi temple şi pentru a distribui pachete cu alimente celor pe care nu îi puteau muta în locuri mai sigure.

P. Veeramanikandan, un rezident din Tirunelveli, care s-a numărat printre voluntarii care colaborează cu autorităţile în cadrul operaţiunilor de salvare, a declarat că în unele zone este încă prea periculos de ajuns. “Zonele situate mai aproape de malurile râului sunt încă serios afectate, în timp ce în alte regiuni nivelul apei începe să scadă”, a precizat el.

Aproximativ 500 de pasageri care călătoreau spre capitala statului Tamil Nadu, Chennai, erau în continuare izolaţi într-o gară, marţi după-amiază, la mai bine de 36 de ore după ce trenul în care se aflau a fost oprit din cauza suspendării serviciilor feroviare în regiune, a relatat presa locală.

Guvernul statului a dat vina pentru haosul creat pe “ploaia record”, despre care a declarat că a fost cea mai abundentă din ultimele şase decenii, adăugând că intemperiile au fost mai intense decât se prognozase şi că avertizarea a fost primită “cam târziu”.

Viceministrul-şef MK Stalin a declarat, în timpul unei conferinţe de presă, că statul a transportat 12.653 de persoane în 141 de centre unde beneficiază de alimente, apă, medicamente şi produse esenţiale. Alimentele sunt distribuite, de asemenea, cu ajutorul elicopterelor.

În statul Tamil Nadu inundaţiile nu sunt neobişnuite. În urmă cu opt ani, capitala Chennai a fost afectată de ploi abundente care au inundat regiuni extinse din oraş şi au lăsat în urmă 290 de morţi.

sursa