De la începutul războiului din Ucraina, doar prin mecanismul UE de protecţie civilă, ţările din Uniunea Europeană au oferit suport de opt milioane de euro Republicii Moldova.

Anunţul a fost făcut de şeful delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Janis Mazeiks, în cadrul emisiunii Prime Time, de la Prime, transmite Știri.md cu Publika.md.

Potrivit oficialului UE, până acum, 15 state europene şi-au arătat disponibilitatea de a sprijini ţara noastră, prin intermediul mecanismului de protecţie civilă al UE.

”Statele membre sunt informate despre nevoile Republicii Moldova. Statele membre identifică posibilităţi în domeniile în care ele pot să ofere ajutor. Acest sprijin se manifestă în chestii practice: corturi, duşuri, echipamente de igienă. Valoarea totală de asistenţă oferită prin această abordare, pe care noi o numim echipa Europa, a fost de 8 milioane de euro”.

Pe lângă acest suport, UE a alocat Republicii Moldova un sprijin imediat de 15 milioane de euro, pentru a gestiona criza refugiaţilor, şi alte 5 milioane de euro pentru protecţie civilă. O altă formă de a ajuta ţara noastră este repartizarea refugiaţilor în statele UE.

”Uniunea Europeană este gata să accepte toţi refugiaţii ucraineni. La moment se discută în cadrul statelor UE cu privire la programele de relocalizare. Acum sunt şapte state membre care şi-au exprimat pregătirea de a primi 11,5 mii de refugiaţi care se află în Moldova”.

Şeful delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău a mai anunţat că oficialii de la Bruxelles examinează şi alte posibilităţi de a extinde ajutorul pentru Republica Moldova, în contextul războiului din Ucraina.