Guvernarea PAS a renunțat la practica acordării suportului unic de câte o mie de lei pentru pensionarii și beneficiarii de ajutoare sociale cu venituri mici și nu va mai reveni la ea, a declarat vicepreședintele comisei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun.
”Noi am renunțat la opțiunea cu anumite ajutoare unice. Noi preferăm să punem tot în pensie pentru ca omul să vadă pensia ca sursa lui principală de venit și pensia să-i asigure necesitățile pe care le are”, a declarat deputatul PAS la postul public de radio.
Dan Perciun a mai spus că PAS nu va susține propunerea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor cu privire la indexarea bianuală a pensiilor, ci va continua să muncească pentru a crea un sistem de pensii clar pentru toți.
”Noi la această etapă considerăm că e bine să facem cum fac majoritatea țărilor. Să avem o claritate a indexării o dată pe an, cu rata inflației pentru anul precedent și coeficientul adițional de majorare. Așa să construim sistemul ca să fie mai clar pentru toți”, a spus Perciun.
Deputații BCS au anunțat despre inițiativa de indexarea a pensiilor din 1 ianuarie 2022. Documentul mai prevede revenirea la indexarea bianuală a pensiilor și alocarea ajutorului financiar unic de 1000 de lei pentru pensionarii cu venituri mai mici de patru mii de lei. Suportul financiar unic s-a alocat pensionarilor începând cu anul 2019. Din anul 2022, acesta a mai încetat să fie acordat.
Săptămâna trecută, Parlamentul a votat legea potrivit căreia din 1 aprilie, pensiile vor fi indexate cu 13,95%. În cazul pensiilor mari, indexarea se va calcula doar pentru suma ce nun depășește 9900 de lei. Totodată, legea prevede o majorare fixă cu 171,71 de lei pentru toate pensiile.