Ideea Partidului Acţiune şi Solidaritate de a merge în alegeri anticipate de unul singur, înainte ca alegerile anticipate să fie declanşate, este o greşeală politică. Despre aceasta a vorbit analistul român Dan Dungaciu, care declară că acest mesaj, transmis de PAS, nu este un gest înţelept.
Dan Dungaciu spune că, după eventualele alegeri anticipate, nu este foarte clar cum se vor redesena hărţile politice în R. Moldova.
„E un gest care e o greşeală politică. În momentul în care anunţi că mergi singur la alegeri anticipate, înainte ca acestea să fie declanşate propriu-zis, ai o problemă de coalizare, transmiţi un mesaj că foştii tăi parteneri de fapt nici nu contează pentru tine. Acest mesaj nu a fost un gest înţelept din perspectiva bătăliei ce se va petrece în Parlament”, a declarat Dan Dungaciu, care subliniază că până acum, niciun partid nu a reuşit să obţină singur 51 de fotolii în Parlament, asta putând fi făcut doar în cadrul unei coaliţii.
În acelaşi timp, Vadim Pistrinciuc, directorul executiv al Institutului de Iniţiative Strategice, declară că posibilitatea coalizării este în continuare unul foarte mare şi că de obicei, coaliţiile se fac cu puţin timp înainte de alegeri.
De asemenea, analistul Corneliu Ciurea spune că PAS este in drept să îşi revizuiască punctul de vedere. „Cei cu care in mod firesc pas poate sa discute, PD şi Platforma DA, ei acum sunt suparati din cauza acestor declaraţii pe care le fac liderii PAS. Chiar dacă eşti cel mai tare din parcare, totuşi, ei au nevoie de sprijinul celor din Parlament”.