Cetățenii și agenții economici sunt vinovați de creșterea prețurilor la produsele alimentare. De această părere este ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Viorel Gherciu, care spune că majorarea prețurilor a fost generată de cumpărăturile nechibzuite, panica și lipsa de corectitudine a agenților economici.
”Cu părere de rău, scumpirile în lanț au început încă din toamna anului trecut, odată cu scumpirile la gaze, fertilizanți. Bineînțeles, toate aceste scumpiri creează o panică și în rândul consumatorilor și când sunt făcute cumpărăturile nechibzuit sau din teamă că nu vor mai fi pe rafturi, atunci se petrece o lipsă temporară de anumite produse care creează nemijlocit și scumpirile în lanț. O bună parte din cei care furnizează aceste produse alimentare se folosesc de moment și nefiind chiar onești majorează nejustificat la o bună parte din produse aceste prețuri”, a sus ministrul la o emisiunea televizată. Potrivit datelor prezentate de Biroul Național de Statistică, prețurile medii de consum în luna martie, comparativ cu luna martie 2021, au crescut cu 22,16%, inclusiv la produse alimentare cu 27,04%, mărfurile nealimentare cu 17,99% și serviciile prestate populaţiei cu 21,35%.