Banca națională are destule rezerve, pentru ca anularea legii miliardului să fie pusă în aplicare. Chiar și așa, deputații din opoziție speculează pe acest subiect, încercând să politizeze subiectul. Opinia a fost expusă de către președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, la Primul în Moldova.

“Nu există forță politică, partid, care în platforma sa nu a avut această problemă și nu a spus că va face totul pentru a anula legea miliardului. Au fost declarate și referendumuri și proteste la acest capitol. Când auzim că anularea legii miliardului va crea probleme în sistemul financiar-bancar al Republicii Moldova, iarăși, se revine la agenda politică. Le este incomod că inițiativa nu a fost adoptată cu voturile lor. Tema e utilizată cu rea intenție”, a declarat Furculiță.

Socialistul a mai amintit că unii dintre cei care o critică sunt democrații, și asta pentru acea lege, în 2016, a fost aprobată prin asumare de guvernul Filip.

Amintim că la inițiativa PSRM, “legea miliardului” a fost anulată. Banii, care au fost economisiți în urma acestei decizii, vor fi direcționați pentru subvenții în agricultură. Este vorba despre aproape 900 de milioane de lei.