Curtea Constituțională și-a depășit atribuțiile atunci când a emis avizul cu privire la existența circumstanțelor de dizolvare a Parlamentului, iar președintele țării a abuzat de drepturile sale constituționale prin omiterea vehementă a scopului de formare a Guvernului și înlocuirea acestuia cu cerința de dizolvare a Parlamentului și declanșarea alegerilor anticipate. Declarația a fost făcută de un grup de specialiști în drept constituțional, printre care și doi foști președinți ai Curții Constituționale, Dumitru Pulbere și Victor Pușcaș.
Potrivit foștilor magistrați ai CC, în decizia sa Înalta Curte nu a ținut cont de Constituție, de practica Curții Constituționale, un șir de acte ale Comisiei de la Veneția și faptul că nu au fost epuizate toate căile de formare a unui Guvern. Constituționaliștii au menționat că CC a susținut poziția președintelui Maia Sandu și a emis avizul potrivit căruia ar exista circumstanțele de dizolvare a Parlamentului
”Din punctul nostru de vedere Curtea Constituțională și-a depășit atribuțiile emițând un asemenea aviz. A încălcat propria practică, a sfidat avizul Comisiei de la Veneția din anii 2015 și 2019”, a declarat Dumitru Pulbere.
Totodată, deși era obligată, CC nu a verificat dacă președintele țării a luat toate măsurile pentru a forma Guvernul.
”Scopul prevăzut de Constituție este formarea Guvernului. Însă scopul președintelui țării în această situație a fost de a dizolva Parlamentul și nu de a forma Guvernul. Atunci CC era obligată ca să observe schimbarea scopurilor de activitate. Scopul dizolvării parlamentului poate fi privit ca un abuz din partea președintelui țării”, a menționat Victor Pușcaș.
Experții au mai declarat că Înalta Cutre nu a observat nici faptul că acele consultări convocate de Sandu cu fracțiunile parlamentare au fost mimate, deoarece scopul urmărit de șeful statului era de a dizolva Legislativul.
”Președintele Republicii Moldova are și astăzi posibilități ca să formeze un Guvern, dar CC nu a atras atenția la aceste momente. Sau CC nu este distanțată de unele forțe politice sau CC este incompetentă de a se clarifica și de a vedea cu adevărat toate aspectele care izvorăsc din Constituție”, a spus Pușcaș.
Experții au adresat o notă deschisă de cazier constituțional în care au indicat asupra încălcărilor grosolane pe care le-a comis Curtea Constituțională în luarea deciziei din 15 aprilie cu privire existența circumstanțelor de dizolvare a Parlamentului și declanșare a alegerilor parlamentare anticipate.