Un bărbat din Hong Kong a pledat luni vinovat de răzvrătire pentru că a purtat un tricou cu un slogan de protest, devenind prima persoană condamnată în temeiul noii legi privind securitatea naţională a oraşului, adoptată în martie.
Chu Kai-pong, în vârstă de 27 de ani, a pledat vinovat la o acuzaţie de „comitere a unui act cu intenţie instigatoare”.
În conformitate cu noua lege privind securitatea, pedeapsa maximă pentru această infracţiune a fost extinsă de la doi ani la şapte ani de închisoare şi ar putea ajunge chiar la 10 ani în cazul în care se constată o „înţelegere cu forţele străine”.
Chu a fost arestat în data de 12 iunie într-o staţie MTR, purtând un tricou cu sloganul „Eliberaţi Hong Kong-ul, revoluţia timpurilor noastre” şi o mască galbenă cu mesajul „FDNOL” – prescurtarea unui alt slogan „cinci revendicări, nu una mai puţin”.
Ambele sloganuri au fost scandate frecvent în timpul protestelor uriaşe, uneori violente, pro-democraţie din 2019, iar 12 iunie a fost o zi-cheie de lansare a tulburărilor care au durat luni de zile.
Chu a declarat poliţiei că a purtat tricoul pentru a reaminti oamenilor de proteste.
Magistratul şef Victor So, ales de liderul oraşului, John Lee, pentru a audia cazurile de securitate naţională, a amânat pronunţarea sentinţei pentru joi.
China a impus în 2020 în Hong Kong o lege privind securitatea națională
Hong Kong a fost retrocedat de Marea Britanie Chinei în 1997 sub promisiunea Beijingului de a garanta că libertăţile sale, inclusiv libertatea de exprimare, vor fi protejate în cadrul formulei „o ţară, două sisteme”.
Beijingul a impus o lege privind securitatea naţională în 2020, care pedepseşte secesiunea, subversiunea, terorismul sau înţelegerea cu forţele străine cu până la închisoare pe viaţă, după protestele de luni de zile din centrul financiar.
În martie 2024, Hong Kong a adoptat o a doua nouă lege privind securitatea – o ordonanţă internă cunoscută şi sub numele de „articolul 23”, în conformitate cu dispoziţia sa principală din mini-constituţia oraşului, Legea fundamentală. Criticii, inclusiv guvernul SUA, şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la noua lege privind securitatea.