Unul din obiectivele majore ale Guvernului rămâne continuarea investițiilor în proiecte de infrastructură, în construcția apeductelor, industrializarea țării, fapt ce conduce la dezvoltarea economiei și la creșterea nivelului de trai al cetățenilor, a declarat premierul Ion Chicu, în cadrul unei discuții online cu conducerea Fondului Monetar Internațional.

Dialogul cu directorul executiv adjunct al FMI, Mitsuhiro Furusawa, și directorul Departamentului european al FMI, Alfred Kammer, a fost purtat în cadrul întrunirilor anuale ale FMI și a Grupului Băncii Mondiale, care s-au desfășurat la Washington în format online.

Premierul moldovean a amintit că Guvernul a aprobat pachetul necesar de legi care întrunește condiționalitățile unui nou Program de finanțare cu FMI.

”Depunem tot efortul ca să continuăm implementarea reformelor vitale pentru Republica Moldova. Am pregătit un set de măsuri de susținere a mediului de afaceri și protejarea intereselor investitorilor”, a declarat premierul Chicu.

În perioada 19-27 octombrie, o misiune de experţi a FMI, condusă de Ruben Atoyan, va purta discuții online cu autoritățile Republicii Moldova privind evoluțiile economice, implementarea angajamentelor asumate, precum și politicile promovate de autorități în vederea menținerii stabilității macroeconomice și bugetare, inclusiv în contextul bugetului pentru anul 2021.

Valoarea noului Program de cooperare între Republica Moldova și FMI se ridică la 558 de milioane de dolari și va fi implementat pe o perioadă de 3 ani (2020-2023).