Cererea de reexaminare a pensiei pentru limită de vârstă va putea fi depusă online. Parlamentul a susținut inițiativa Guvernului de facilitare a acordării dreptului la recalcularea în baza datelor declarate, deținute în Registrul de stat al evidenței individuale.
Inițiativa are ca scop reducerea fluxului de beneficiari la ghișeele instituției și sporirea capacității instituționale organelor de asigurări sociale în recepționarea și acordarea dreptului la pensie.
De la 1 ianuarie 2021 urmează a fi reexaminate pensiile pentru limită de vârstă pentru peste18 mii de beneficiari, de la 1 ianuarie 2022 – pentru mai mult de 19 mii, iar de la 1 ianuarie 2023 – pentru circa 42,5 mii de pensionari.