Plângerea pe numele directorului INRE, Iulian Groza, acuzat de accesarea ilegală a datelor cu caracter personal ale primarului Ion Ceban, va fi transmisă astăzi Procuraturii. Anunțul a fost făcut de edil, care a cerut ca Iulian Groza, care este și membru al Consiliului Suprem de Securitate, să fie cercetat penal.

”Este vorba de încălcarea drepturilor cu privire la datele cu caracter personal. Chiar astăzi această cerere va pleca la procuratură. Acest cetățean trebuie cercetat penal. Este trist că o asemenea abordare în Republica Moldova o are și acea guvernare care a zis că va face lucrurile corect, transparent și bine. Bâta politică a PAS-ului în continuare este deasupra multor funcționari, dar chiar și așa vreau să vă asigur că noi ne vom face treaba indiferent de piedici”, a declarat Ion Ceban.

Amintim, primarul a cerut pedepsirea penală a șefului Institutului pentru Politici și Reforme Europene, Iulian Groza, pentru faptul că a efectuat 88 de accesări ilegale ale datelor cu caracter personal ale edilului.

În ianuarie, ONG-ul lui Iulian Groza a mai fost implicat într-un scandal de accesare a datelor cu caracter personal ale unor foști ofițeri SIS și șefi de direcții din cadrul CNA. De asemenea, Iulian Groza a fost învinuit de asemenea ilegalități și de fostul premier Ion Chicu.