Foștii miniștri chinezi ai Apărării, Li Shangfu și Wei Fenghe, au fost condamnați la moarte cu suspendare, după ce au fost găsiți vinovați de luare de mită de proporții.
Potrivit informațiilor din dosar, instanța...
Un ofițer al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) a fost reținut după ce ar fi primit 34.000 de dolari mită în cadrul unei scheme ilegale privind evitarea mobilizării militare.
Potrivit procurorilor ucraineni, cazul...
Un tânăr de 21 de ani a provocat pagube importante în sectorul 13 din Budapesta, după ce a spart geamurile a zece autoturisme și ar fi încercat să fure bunuri din interiorul acestora. Incidentul s-a încheiat cu...
O badantă moldoveancă stabilită în Italia a rămas fără 24.000 de euro după ce a fost convinsă de escroci că economiile sale sunt în pericol și trebuie transferate sau predate unor persoane care urmau să le „protejeze”....
Un deținut în vârstă de 37 de ani, condamnat la 11 ani și 4 luni de închisoare pentru viol și evadat dintr-un punct de lucru al Penitenciarului Craiova, a murit după ce a fost împușcat de polițiști...
Ambasada Republicii Moldova în Regatul Belgiei a emis o atenționare pentru cetățenii moldoveni aflați în Belgia sau care intenționează să călătorească, în contextul unei greve naționale anunțate pentru 12 mai, ce ar putea afecta semnificativ traficul aerian.
O tânără româncă, în vârstă de 25 de ani, a fost condamnată la doi ani de închisoare în Regatul Unit, după ce a sustras produse cosmetice în valoare de peste 100.000 de lire sterline pe parcursul a...
Ministerul Afacerilor Externe din România a emis o informare pentru cetățenii români aflați, în tranzit sau care intenționează să călătorească în Grecia, anunțând perturbări majore în transportul public vineri, 1 mai 2026, pe fondul unei greve generale.
Mesaje RO-Alert au fost emise pentru locuitorii din nordul județului Tulcea, în noaptea de 30 aprilie spre 1 mai, după ce Rusia a lansat atacuri asupra unor obiective din Ucraina aflate în apropierea graniței cu România.
Un accident feroviar deosebit de grav s-a produs în regiunea Lvov, unde un tren de pasageri care circula pe ruta Kiev – Ujhorod a deraiat în urma coliziunii cu o macara auto. Potrivit informațiilor preliminare, incidentul a...



















