Începând cu 2 ianuarie 2024, Banca Națională a Moldovei (BNM) va pune în circulație ca mijloc de plată și în scop numismatic o monedă comemorativă „Moldova Europeană”, care va completa seria „Evenimente istorice”.
Moneda comemorativă „Moldova Europeană” este dedicată evenimentului istoric pentru Republica Moldova marcat la 14 decembrie 2023, când Consiliul European a aprobat deschiderea negocierilor pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE).
Acordul de Asociere între UE și Republica Moldova, semnat la 27 iunie 2014, a pus bazele unei asocieri politice și a unei integrări economice aprofundate, promovând valori comune și o cooperare economică consolidată.
Moneda comemorativă are un design color, este bătută în argint, are valoarea nominală de 100 lei și un tiraj de 2000 unități.
Ea este ambalată în capsulă de metacrilat transparent și în cutie de prezentare, fiind însoțită de certificat de autenticitate cu un QR cod, care la scanare redirecționează către pagina web a Băncii Naționale cu informația despre caracteristicile monedei. Certificatul de autenticitate este semnat de guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei.