Banii de la FMI au intrat în conturile bugetului de stat. Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu, după ședința de Guvern.

“Azi au intrat în conturile bugetului de stat și 6,7 mln euro, 138 mln de lei, din ultima tranșă a acordului cu FMI. În următoarele zile urmează să vină și restul banilor, deci toată suma de 20 mln de dolari vine pe conturile fie a bugetului de stat, fie pe acelea a BNM. Prin asta se încheie și ultimul act, legat de programul actual cu FMI”, a explicat premierul Ion Chicu.

Amintim că în data de 11 martie, Consiliul de directori executivi al FMI a finalizat ultima evaluare a Programului Republicii Moldova, susţinut prin Mecanismul extins de creditare şi cel de finanţare extinsă. În urma acestei evaluări, autoritățile moldovene pot accesa circa 20 de milioane de dolari.