S.A. „Banca Comercială Română Chișinău” a fost vândută. Tranzacția a avut loc joi, 11 ianuarie, prin intermediul Bursei de Valori din Republica Moldova.

Pentru cele 72.813 de acțiuni deținute foștii proprietari au încasat puțin peste 224 de milioane de lei.

Tranzacția a avut loc după ce la sfârșitul anului trecut Consiliul de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare a eliberat avizul pentru înregistrarea, pe piața reglementată, a tranzacției speciale de vânzare-cumpărare a 72.813 acțiuni ordinare nominative de clasa I, emise de BC „Banca Comercială Română Chișinău” SA, scrie Bizlaw.md.

Anterior, plenul Consiliului Concurenței a autorizat și a declarat compatibilă cu mediul concurențial operațiunea de concentrare economică notificată de către de către Banca Comercială „Victoriabank” S.A. care urma a se realiza prin achiziționarea cotei de 100% din acțiunile „Băncii Comerciale Române Chișinău” S.A.

sursa