Autoritățile de la Chișinău condamnă evenimentul politic desfășurat pe 6 iulie la Moscova, organizat de blocul „Victorie”, afiliat oligarhului fugar Ilan Șor, și îl califică drept „un act de trădare de țară”. Mesajele lansate în cadrul congresului fac parte dintr-un scenariu de subminare a statului Republica Moldova, scris „după manualul propagandei ruse”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, într-o conferință de presă.

„În toată Federația Rusă s-au terminat știrile și microfoanele presei federale din această țară erau aliniate în jurul unui fugar condamnat, folosit acum ca portavoce pentru interesele Kremlinului în Republica Moldova. (..) Cei care complotează împotriva poporului și statului vor răspunde în fața legii”, a declarat Daniel Vodă.

Totodată reprezentantul Guvernului a reiterat că viitorul Republicii Moldova este decis exclusiv de poporul său și că statul nostru rămâne ferm angajat pe calea europeană, cu instituții democratice în slujba cetățenilor.

Precizăm că după organizarea acestui congres, mai multe partide politice de la Chișinău au cerut autorităților să interzică participarea Blocului „Victorie” la alegerile parlamentare și să investigheze implicarea politicienilor moldoveni în acțiuni „anti-statale”. Partidul Liberal și Partidul Național Moldovenesc au cerut Procuraturii Generale și Serviciului de Informații și Securitate să investigheze și să ia măsurile legale necesare. Acestea au atras atenția asupra riscului de imixtiune externă în procesul electoral.

Amintim că pe 6 iulie, Blocul „Victorie” a organizat la Moscova un congres în cadrul căruia Ilan Șor a anunțat intenția blocului de a participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie. În cadrul evenimentului acesta a anunțat că prima pe lista de candidați va fi actuala bașcană a Găgăuziei, Evghenia Guțul, care este vizată în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid „Șor” și a declarat că „singura salvare a Republicii Moldova este uniunea cu Federația Rusă”. La evenimentul de la Moscova au participat mai mulți politicieni moldoveni afiliați blocului, inclusiv deputații Marina Tauber, Vasile Bolea, primara de la Orhei, Tatiana Cociu, dar și mai mulți oficiali ruși.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI