Președintele Igor Dodon a anunțat că va participa astăzi la ședința Consiliului coaliției de guvernare. La ședință va fi conducerea partidelor din coaliția de guvernare PSRM și PDM.
Potrivit șefului statului, la această reuniune va fi stabilită agenda de activitate a Parlamentului și Guvernului pentru următoarele zile.
Igor Dodon a mai declarat că președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, l-a anunțat că săptămâna aceasta vor avea loc ședințele plenare ale Legislativului. Agenda și data desfășurării ședințelor plenare vor fi stabilite de Biroul Permanent.