Președintele Igor Dodon a îndemnat cetățenii să poarte măștile de protecție în spațiile indicate de specialiști. Șeful statului și-a exprimat speranța că în Moldova va continua dinamica în scădere a numărului de infectări cu COVID-19.

”Sperăm că vom avea o dinamică la COVID-19  în scădere, așa cum am avut și săptămâna trecută. Nu uitați să purtați măștile în locurile publice”, a declarat președintele după ședința cu speakerul și premierul. 

Potrivit datelor prezentate de președintele țării, săptămâna trecută, în Republica Moldova s-a înregistrat o scădere cu 17% a numărului de infectări, rata de contagiozitate a fost de 0,94, față de 1,19 în săptămâna precedentă.