Asociația Patronală din domeniul transporturilor condamnă acțiunile de protest de la vama Leușeni. Potrivit unui comunicat de presă, Asociația își exprimă indignarea față de modul în care șoferii folosesc restricțiile de circulație impuse de Uniunea Europeană pentru a-și proteja activitățile ilegale.

„Transporturile ilicite reprezintă o amenințare gravă pentru ramura transporturilor din Republica Moldova. Actualmente bugetul pierde în jur de 40 la sută din încasările pe care ar putea să le înregistreze de la operatorii de transport din cauza existenței unei rețele bine organizate și dirijate de transport ilicit. Taximetria internațională ca invenție pur-autohtonă precum și necesitățile diasporei de a expedia colete rudelor sale servesc drept instrument de mușamalizare a activităților ilegale ale mai multor persoane care s-au autointitulat ”transportatori”, se arată în mesaj.

Aceștia scriu că în perioada stării de urgență ponderea transporturilor ilegale a crescut, deoarece în privința lor nu existau restricții.

„Acum când au fost înregistrate unele succese în domeniul combaterii ilegalităților și au fost sancționați mai mulți transportatori iliciți, inclusiv prin ridicarea plăcuțelor cu numerele de înmatriculare, asistăm și la protestele celor care activează în afara cadrului legal. Motivul utilizat de protestatari – restricțiile de circulație impuse de țările UE, nu are nici o legătură cu sancțiunile aplicate de ANTA față de ei”, se mai arată în mesajul transportatorilor.

Totodată, Asociația solicită autorităților publice să manifeste maximă prudență la examinarea cerințelor transportatorilor de la punctul de trecere a frontierei Leușeni și speră că după adoptarea unor decizii în privința lor nu vor fi nevoiți să protesteze transportatorii legali.

Amintim că mai mulți șoferi au blocat ieri seara vama Leușeni, fiind nemulțumiți de restricțiile de călătorie impuse de țările UE.