Apple a devenit cea mai valoroasă companie privată din lume! Gigantul american valorează o mie de miliarde de dolari.

A reuşit să atingă acest record după ce acţiunile sale au crescut rapid pe Bursa din New York.Apple a concurat mult timp cu Amazon pentru a sparge recordul, iar acțiunile sale au urcat la deschiderea sesiunii de ieri a Wall Street, cu puţin peste două procente, suficient cât să treacă de pragul care a făcut din compania fondată de Steve Jobs cea mai valoroasă din lume