Procurorul General Alexandr Stoianoglo a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă unde a vorbit despre dosarul fraudei bancare, că organul de urmărire penală îi va înainta o nouă învinuire cetățeanului Ilan Șor.
Potrivit Procurorului General, Ilan Șor este un subiect activ care a participat în organizația criminală creată de unul din principalii beneficiari ai furtului miliardului, Vladimir Plahotniuc. Stoianoglo a informat că un grup de procurori studiază dosarul penal deschis pe numele lui Șor, iar în timpul apropiat acestuia îi va fi înaintată o nouă învinuire.
Stoianoglo a declarat în cadrul acestei conferințe de presă că până acum dosarul furtului din sistemul bancar nu a fost investigat obiectiv.
În vara anului 2017, Ilan Șor, a fost condamnat la şapte ani și șase luni de închisoare cu executare în penitenciar de tip semi-închis, pentru spălare de bani și escrocherie în proporții deosebit de mari în dosarele creditelor neperformante acordate în 2014 de Banca de Economii. Prima instanță a decis atunci că Șor va fi plasat după gratii doar după o sentință definitivă. Între timp, liderul Partidului Șor a fugit din țară, iar acum este anunțat în căutare internațională.