Președintele țării, Igor Dodon, susține că anularea sau negocierea unui nou acord cu Gazprom, așa cum cere opoziția parlamentară, ar putea duce la majorarea tarifului la gazele naturale pentru Moldova. Dodon a declarat, în cadrul unei emisiuni la Sputnik Moldova, că în opinia specialiștilor actualul contract este unul foarte bun, care oferă un preț avantajos în perioada rece a anului, când consumul de gaze naturale este destul de mare.
”Conform acestui acord, în perioada rece a anului, când consumul este mai mare, pentru gaze vom plăti 100 de dolari. Specialiștii trebuie să spună ce este mai bine, să anulăm acest contract pentru a cumpăra în vară, când consumul este mic, cu 120, față de 150-160, cu riscul că în toamnă să plătim aceiași sumă sau să mergem cu acest contract care ne garantează un preț foarte bun în perioada rece a anului, și care ne va permite să micșorăm tarifele pentru consumatorul final”, a declarat președintele.
Potrivit șefului statului, majoritatea specialiștilor sunt de părere că anularea actualului acord cu Gazprom ne va crea probleme în perioada rece a anului, pentru că prețurile vor fi altele. Președintele a declarat că va discuta acest subiect, vineri, cu conducerea SA Moldovagaz.