ANRE a decis suspendarea licenței furnizorului de gaze naturale SRL „Rotalin Gaz Trading” pentru o perioadă de 3 luni. Măsura a fost adoptată în cadrul ședinței de astăzi, 2 octombrie, a Consiliului de Administrație al ANRE.

Decizia vine după ce SRL „Rotalin Gaz Trading” a refuzat să respecte prescripțiile emise de ANRE în ultima săptămână. Compania a fost notificată să evite întreruperea nejustificată a furnizării de gaze naturale consumatorilor la prețuri reglementate. Cu toate acestea, furnizorul nu a furnizat rapoarte privind debitul real în sistem, confirmând practic încetarea activității de furnizare a gazelor naturale.

Consumatorii Rotalin Gaz Trading vor fi în continuare deserviți de către Moldovagaz, care va acționa ca furnizor de ultimă opțiune. Contractul de furnizare cu Moldovagaz se consideră încheiat începând cu ziua în care furnizarea fizică către consumator este stabilită și asigurată.

Consiliul de Administrație al ANRE a decis și inițierea procedurii de aplicare a sancțiunilor financiare împotriva SRL „Rotalin Gaz Trading”.

Consumatorii afectați de această decizie sunt asigurați că furnizarea de gaze nu va fi întreruptă, iar ANRE va lua toate măsurile legale pentru responsabilizarea furnizorului.

Este de menționat că SRL „Rotalin Gaz Trading” este o companie privată care administrează sisteme de gazificare în Republica Moldova. Controlată dintr-o zonă offshore din Liechtenstein, aceasta a acționat în judecată autoritățile moldovenești anul trecut la Centrul Internațional de Soluționare a Litigiilor Investiționale de la Banca Mondială (ICSID).