Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, îndeamnă toți cetățenii Republicii Moldova să iasă astăzi, 20 octombrie, la vot.

„Mă adresez celor care încă nu au votat astăzi. Știu că unii spun că votul nu contează, dar asta nu este adevărat. Fiecare vot contează și astăzi votul fiecăruia contează mai mult ca niciodată. Mergeți la vot”, a declarat Andrei Spînu.

Reamintim că astăzi, 20 octombrie, cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot sunt așteptați la urne pentru a alege președintele țării pentru următorul mandat de patru ani. Totodată, cetățenii sunt chemați să participe și la referendumul constituțional pentru a-și manifesta opțiunea față de perspectiva aderării țării noastre la Uniunea Europeană.

Alegătorii sunt așteptați la cele 2.219 secții de votare, dintre care 1.988 sunt deschise pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv 30 de secții pentru locuitorii din stânga Nistrului.

Până la ora 14:00, observatorii Promo-LEX au raportat în total 658 de semnalări de incidente. Cele mai multe dintre acestea au vizat încălcarea secretului votului.

Potrivit CEC, până la ora 14:00, au votat peste 890.000 de alegători, ceea ce reprezintă peste 31%, din numărul totatl de cetățeni cu drept de vot.

sursa