Acordul între Federaţia Rusă şi Guvernul Republicii Moldova privind împrumutul financiar de 200 de milioane de euro nu are niciun substrat politic, iar articolul 7 alineat 2 din acest document a fost introdus pornind de la precedentul ucrainean. De această părere este politologul Serghei Russu, într-o postare pe Facebook.
Amintim că articolul 7 alineat 2 din acord prevede că „orice datorie restanță ale oricărei entități din Moldova, către Guvernul rus sau instituții ale guvernului rus, unde există „acordul pârții moldovenești”, acestea devin automat parte ale acestui contract”.
“Creditul rusesc nu e nici mai bun, nici mai rău decât altele. Acest punct a fost introdus deoarece Rusia a avut experiența nereușită cu Ucraina, care a refuzat să plătească datoria. Nu există niciun substrat politic. Dacă aceşti bani vor fi utilizaţi corect, creditul poate fi întors şi mai devreme. Dar să nu luăm aceşti bani nu este bine, deoarece riscăm un colaps economic”, a scris Serghei Russu.
Potrivit acordului moldo-rus, ratificat de Parlament, dar suspendat de Curtea Constituţională, partea rusă va transfera prima tranşă de 100 de milioane de euro în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a documentului, iar a doua tranşă va fi transferată nu mai târziu de 31 octombrie 2020. Rambursarea creditului se va efectua în 20 de tranşe egale, timp de zece ani, achitate la data de 15 martie şi 15 septembrie a fiecărui an. Prima tranşă va fi rambursată pe 15 martie 2021. Rata dobânzii creditului va fi de 2% anual, iar în cazul în care Republica Moldova nu-şi respectă obligaţiunile de rambursare a creditului în termen, penalitatea va constitui 150% din rata dobânzii.