Curtea Constituțională urmează să anunțe astăzi decizia în cazul împrumutului de 200 de milioane de euro de la Federația Rusă. Ce trebuie să cunoască cetățenii despre împrumuturile din exterior, indiferent de unde vin acestea.

COVID-19 a lovit dur în economia Moldovei. Pentru a acoperi gaura financiară provocată de pandemie și a face față provocărilor din acest an, Guvernul de la Chișinău ar trebui să se împrumute cu cel puțin 500 de milioane de dolari, spun experții economici. De unde vor lua autoritățile acești bani, deocamdată nu se știe. Un lucru este cert, nicio țară sau entitate economică internațională nu va ajuta vreun stat fără a impune anumite condiții economice sau politice, spune directorul companiei de consultanță și cercetare politică „Intellect Group” Ian Lisnevschi.

„De fiecare dată când vorbim de un credit din exterior, indiferent de unde vine, evident că există interese economice și politice. Și mă refer la toate împrumuturile. Ce ține de Uniunea Europeană, evident că ni se cere susținerea vectorului proeuropean. De exemplu, astăzi vedem ONG-uri care nu au nicio tangență cu pandemia, dar sunt finanțate pentru a promova și a apăra vectorul proeuropean. Vedem că și Federația Rusă vrea să arate posibilitatea sa de a ajuta țările care sunt prietene, care sunt mai apropiate. La fel se întâmplă și în cazul SUA, în cazul Turciei, care are un interes de influențare a unui spațiu unde are interese economice și politice”, a declarat Ian Lisnevschi pentru Sputnik Moldova.

Potrivit expertului, Guvernul de la Chișinău s-a pomenit într-o situație foarte dificilă.

„Bani sunt pe exterior, doar că totul depinde de capacitatea diplomatică a politicienilor noștri de a purta negocieri. Un lucru este sigur, Guvernul s-a pomenit într-o situație dificilă”, conchide Ian Lisnevschi.

Precizăm că, anterior, expertul economic Veaceslav Ioniță anunța că, pentru a acoperi gaura bugetară provocată de COVID-19, Guvernul de la Chișinău ar trebui să se împrumute cu cel puțin 500 de milioane de dolari.

Pe 23 aprilie, Banca Națională anunța că cele 234 de milioane de dolari, acordate de Fondul Monetar Internațional pentru lupta cu epidemia și consecințele ei, au ajuns în conturile sale.