Reprezentanții și susținătorii Partidului Nostru discută zilnic cu cetățenii, atât din țară, cât și de peste hotare, îndemnându-i să meargă la vot și să evalueze politicienii în funcție de ce au făcut, nu de ce promit frumos. Despre acest lucru a vorbit Alexandr Berlinschii, jurist și reprezentant al Partidului Nostru, în cadrul emisiunii „Important” de la TVC21, comentând nivelul crescut de dezamăgire al alegătorilor.
„Ce facem noi? Comunicăm zilnic cu cetățenii noștri, din Moldova și din diasporă – atât reprezentanții Partidului Nostru, cât și susținătorii noștri. Îi îndemnăm să nu cadă pradă dezinformării, să nu creadă în promisiuni false, să analizeze, să gândească critic și să cântărească mesajele care le sunt adresate. Și, foarte important, să se întrebe ce rezultate concrete au avut până acum politicienii. Iar la final, să tragă concluzii bazate pe fapte, nu pe vorbe frumoase”, a declarat Alexandr Berlinschii.
Potrivit mai multor sondaje sociologice independente, efectuate de diferite institute de cercetare, în Moldova se înregistrează un nivel ridicat de pesimism în rândul alegătorilor, cu doar două luni înainte de alegerile parlamentare. În medie, o treime dintre alegători nu știu cu cine să voteze ori nu declară deschis opțiunea de vot.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI