Meteorologii anunţă, luni seară, risc de gradul patru de producere a avalanşelor în Carpaţii Occidentali şi în vestul celor Meridionali. Avertizarea este valabilă la altitudini de peste 1.800 de metri.

„La peste 1.800 m, în partea superioară a stratului de zăpadă întâlnim zăpadă recentă de grosimi considerabile, ce depăşeşte 30-35 cm în majoritatea masivelor şi local 40-50 cm în Carpaţii Occidentali şi în vestul celor Meridionali. Cantităţile de precipitaţii înregistrate la staţiile meteorologice au fost însemnate, depăşind 50 l/mp în două zile”, anunţă, luni seară, ANM.

Potrivit meteorologilor, zăpada proaspătă este depusă peste zăpada mai veche, compactată şi îngheţată.

„În zonele adăpostite şi pe văi se întâlnesc depozite mai mari de zăpadă şi troiene ce depăşesc pe alocuri unu, doi metri. Vântul intens a favorizat transportul zăpezii şi formarea de multiple plăci de vânt, de grosimi variabile, cu coeziune redusă faţă de straturile inferioare şi uşor friabile. Temperaturile în creştere, pozitive ziua, mai ales din 26 decembrie, şi precipitaţiile mixte, vor favoriza topirea zăpezii nou-depuse, umezirea şi îngreunarea ei, favorizând declanşarea avalanşelor spontane de topire pe pantele suficient de înclinate, riscul declanşării fiind amplificat la suprasarcini”, anunţă ANM.

Potrivit specialiştilor, sub 1.800 m, cantitatea de precipitaţii căzută a fost, de asemenea, însemnată, stratul de zăpadă crescând cu 20-30 cm.

„Temperaturile pozitive vor favoriza umezirea zăpezii, astfel încât sunt aşteptate avalanşe de topire pe pantele suficient de înclinate, atât spontan, cât şi la suprasarcini mici. Astfel, riscul declanşării avalanşelor va fi mare (4) la peste 1.800 m şi însemnat (3) sub 1.800 m ”, a mai transmis ANM.

Avertizarea este valabilă până miercuri, la ora 20.00.

sursa