Ala Nemerenco, fiind în funcția de ministru al Sănătății, a făcut lobby pentru un contract de 2,5 milioane de lei alocați din Fondul asigurărilor obligatorii de asistență medicală unei firme private.
Potrivit unor documente intrate în posesia redacției, Nemerenco prin abuz de influență și încălcarea tuturor legilor și normele legale a impus Compania Națională de Asigurări în Medicină să includă Centrul de Diagnostic German în lista prestatorilor de servicii medicale de înaltă performanță.
CNAM și Centrul Diagnostic … by Sinteza
În iulie 2019, Nemerenco solicită CNAM examinarea problemelor invocate în demersului Centrului de Diagnostic German, asta deși Ministerul Sănătății nu este organizația responsabilă de procedura de contractare a prestatorilor de servicii medicale, iar ministrul nu are dreptul legal de a da indicații directe către CNAM.
Totodată, contrar legislației naționale, Nemerenco a cerut CNAM-ului să semneze contractul cu acest agent economic pentru anul 2019, asta chiar dacă procedura de contractare a instituțiilor medicale a fost finalizată la finele lunii ianuarie a anului 2019. Astfel, CNAM este impus de Nemerenco să încalce legislația în vigoare și să reia procedura de contractare cu depășirea termenului de 8 luni.
Situația se schimbă esențial odată cu numirea, la 01 august 2019, în funcția de director general al CNAM, a lui Andrei Matei. Acesta a fost coleg de birou cu Ala Nemerenco, ambii activând o perioadă îndelungată în cadrul oficiului Organizației Mondiale a Sănătății din Republica Moldova.
CNAM și Centrul Diagnostic … by Sinteza
Astfel, s-a luat decizia de a contracta Centrul de Diagnostic German, în sumă de 2,5 milioane de lei, pentru o perioadă de 4 luni, până la finele anului 2019.
Nu este clar nici cum a fost calculată suma de 2,5 milioane de lei.
Totodată, contractul dintre CNAM și Centrul de Diagnostic German a fost semnat în aceeași zi cu concursul organizat de Comisia de coordonare a contractării prestatorilor de servicii medicale încadrați în sistemul asigurării obligatorie de asistență medicală.
O altă neconcordanță este legată de data semnării contractului și ziua în care acesta intră în vigoare. Contractul este semnat în data de 18 octombrie 2019, dar a intrat în vigoare la data 01 octombrie 2019.
Sursa: sinteza.org