Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a solicitat repetat concesionarului „Avia Invest” prezentarea bazei de cost a tarifelor la serviciile aeroportuare pentru anul 2020. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, AAC verifică corectitudinea formării mărimii taxelor pentru serviciile aeroportuare şi de navigație aeriană.

Solicitările sunt făcute în scopul asigurării transparenței la aplicarea tarifelor aeroportuare și ca urmare a recomandărilor expuse de Curtea de Conturi.

Anterior AAC a sesizat organele de drept despre refuzul “Avia Invest” de a prezenta baza de cost pentru tarifele aeroportuare, care la rândul lor au protocolat contravenția și au transmis dosarul în instanță pentru aplicarea sancțiunii.

„Refuzul generează îndoieli referitoare la corectitudinea formării mărimii taxelor pentru serviciile aeroportuare de către “Avia Invest”. Aceste acțiuni de monitorizare, obligatorii potrivit legii, au scopul de a aduce transparență în procesul de formare și calcul a tarifelor aeroportuare aplicate de “Avia Invest” SRL, asigurând protejarea intereselor utilizatorilor de servicii aeroportuare”, se arată în comunicatul AAC.