Guvernul și-a asumat răspunderea asupra proiectului de lege privind instituirea unor măsuri de susținere a cetățenilor și a activității de întreprinzător în perioada stării de urgență.

Printre măsurile asumate de Guvern se regăsește și redirecționarea veniturilor  Aeroportului în Fondul de susținere a populației. Mai exact, este vorba despre 50% din vestita taxă de modernizare, în mărime de 9 euro pentru un pasager.

Totodată, autoritățile vor redirecționa și 50 la sută din plata lunară de operare, administrare și întreținere a bazei de date centralizate pentru implementarea și realizarea portabilității numerelor.

Modificarea va intra în vigoare din 1 iulie 2020, iar statul planifică să obțină cel puțin 120 mln. de lei pe an, iar pentru 2020 se estimează încasări în sumă de 60 mln. de lei, bani care vor fi utilizați în interesul populației Republicii Moldova.

Inițiativa îi aparține președintelui Igor Dodon.