Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 32 de ani, va petrece restul vieții în detenție, după ce a fost găsit vinovat de uciderea unei femei și a fiicei acesteia, în vârstă de nouă ani. Crimele au fost comise în februarie 2015, într-un penthouse din centrul Moscovei, iar suspectul a fost identificat abia după ce anchetatorii au descoperit o amprentă care îi aparținea.
Potrivit publicației ruse „Kommersant”, victimele erau concubina omului de afaceri Horen Kazarian și fiica acesteia. În noaptea de 14 februarie, bărbatul s-a întors acasă în jurul orei 03:00, dar nu a reușit să intre în apartament. Ușa era încuiată din interior, iar femeia nu răspundea nici la telefon, nici la bătăile în ușă.
Kazarian a presupus inițial că partenera sa era supărată pentru că alesese să joace cărți în loc să revină acasă. A rămas în mașină peste noapte, însă, după ce apelurile ulterioare au rămas fără răspuns, a solicitat ajutorul unui angajat care se ocupa de întreținerea clădirii.
Ajuns pe acoperiș, muncitorul a observat, prin puțul unui lift instalat în apartament, trupul neînsuflețit al fetiței, întins într-o baltă de sânge. Ulterior, accesul în locuință a fost posibil cu ajutorul unui meșter care efectua lucrări de reparație în acel spațiu.
La începutul anchetei, principalul suspect a fost chiar omul de afaceri. Acesta a fost arestat preventiv timp de nouă luni, apoi plasat în arest la domiciliu. În septembrie 2017, urmărirea penală împotriva sa a fost închisă din lipsă de probe.
Dosarul a fost reluat după ce o amprentă găsită pe o comodă din apartament a fost comparată cu datele dintr-o fișă dactiloscopică aparținând unui cetățean moldovean. Amprenta fusese prelevată după ce acesta fusese reținut în orașul Kostroma pentru încălcarea legislației privind migrația. Suspectul a fost identificat drept Alexei Melniciuc, care avea 21 de ani în momentul comiterii crimelor.
În declarațiile făcute anchetatorilor, acesta a povestit că ajunsese în bloc în căutarea unei tinere cunoscute pe rețeaua socială VKontakte. Cei doi ar fi petrecut împreună o noapte, însă ulterior femeia a început să îl evite și l-a blocat. Tânăra locuia în aceeași clădire cu victimele și a confirmat că îl cunoscuse pe Melniciuc, dar întrerupsese orice legătură cu el din cauza comportamentului insistent al acestuia.
Potrivit primei versiuni prezentate de moldovean, în noaptea crimei a intrat în imobil împreună cu un locatar. Pentru că nu a găsit apartamentul tinerei pe care o căuta, ar fi decis să caute obiecte de valoare. A ajuns pe acoperișul penthouse-ului și a pătruns în locuință prin puțul liftului.
În interior, a început să caute bunuri, însă a fost surprins de proprietară. Melniciuc a declarat că a lovit-o, apoi a luat un cuțit din bucătărie și le-a ucis atât pe femeie, cât și pe fiica acesteia. După atac, ar fi aruncat obiectele și arma crimei, păstrând doar banii găsiți. În aceeași zi a plecat la Chișinău.
După aproximativ nouă luni, bărbatul s-a întors la Moscova, iar ulterior s-a stabilit în Kostroma, unde și-a întemeiat o familie și s-a angajat în domeniul programării.
În timpul procesului, Melniciuc și-a recunoscut vinovăția, afirmând că la acea vreme „era tânăr și prost”. Totuși, în instanță a prezentat o altă versiune a celor întâmplate. Acesta a susținut că ar fi surprins-o pe femeie cu un cuțit în baie, iar în timpul altercației i-ar fi smuls arma din mână și le-ar fi înjunghiat pe ambele victime.
Procurorul Ludmila Balandina a contestat această explicație, apreciind că inculpatul încearcă să-și diminueze răspunderea pentru faptele comise. Acuzarea a solicitat detențiunea pe viață pentru omorul a două persoane și tâlhărie, iar Tribunalul Municipal din Moscova a admis cererea.
Instanța a examinat și acțiunile civile depuse de părțile vătămate, pe care le-a admis parțial. Astfel, în locul celor 15 milioane de ruble solicitate, despăgubirile stabilite se ridică la 8,5 milioane de ruble.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!











