A început campania electorală pentru unii, inclusiv PAS, care este foarte activ și în loc să lucreze deapănă tot felul de minciuni în contextul scumpirilor la scară largă din ultima perioadă. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban, care afirmă că la ședința de consultare cu consilierii municipali pe marginea metodologiei de calcul al prețurilor la transportul public, PAS nu a venit vreo propunere.

„Din cauza politicului, inclusiv a declarațiilor pe care le urmărim astăzi, ani de zile tariful la călătoriile cu transportul public nu a fost ajustat, iar Chișinăul a ajuns să aibă cel mai mic tarif din toate orașele și țările, despre asta vorbesc și experții. În urma scumpirilor la carburanți costul de subvenționare Primăriei Chișinău către cele 2 Parcuri de transport public se ridică de la 700 de milioane de lei la un miliard de lei și pune în pericol activitatea și dezvoltarea de mai departe a Parcurilor RTEC și PUA.

Doar anul trecut municipalitatea a procurat 240 de unități, ceea ce nu s-a realizat în 20 de ani, iar infrastructura întreprinderilor a fost modernizată. Pensionarii, 40 de mii de elevi până în clasa 5-a, dar și multiple categorii, inclusiv vulnerabile vor călători gratuit. Metodologia de calculare a tarifelor pentru călătoria în transportul public din Chișinău a fost elaborată și prezentată de către experți și publicată”, a declarat Ceban.

Edilul spune că experții Studiului au propus o formulă prin stabilirea valorii de referință, unde tariful nu poate fi mai mult de 0,06% din salariul mediu brut pe economie stabilit de Guvern, cu ajustarea o dată la 2 ani.

„Astfel, prețul calculat este de 6 lei pentru o călătorie, atât la troleibuz cât și la autobuz, pentru oraș și suburbii. Important! Municipalitatea pune accentul pe procurarea abonamentelor de catre acei care circula zilnic.
Procurând abonament cu fiecare călătorie zilnică, prețul la bilet va fi mai mic și poate ajunge și mai mic decât este astăzi. În prezent au loc consultările și participă toți reprezentanții societății, consilierii municipali, profesori, asistenți sociali, medici, tineri, experți, organizațiile neguvernamentale dar și alte grupuri. Totul este transparent. Metodologia de revizuire a tarifelor pentru călătoria în transportul public din municipiul Chișinău a fost elaborată de compania AO „Business Consulting Institute”, în baza serviciilor contracte de Direcția generală transport public și căi de comunicație.

Recomandările pe marginea proiectului supus consultării pot fi expediate până pe data de 15.04.2022, la adresa electronică: [email protected], la numerele de telefon: 022-204-687 și 022-204-662 sau pe adresa: or. Chișinău, str. S. Lazo, 18, Direcția generală transport și căi de comunicație”, a punctat Ceban.